„Acesta este un curs în care înveți să fii profesor pentru secolul XXI!”

Generația VI de profesori a terminat Cursul de Introducere în Educație Media

O nouă generație de profesori de limba și literatura română care predau la liceu a terminat cursul de Introducere în Educație Media. 86 de profesori vor începe să infuzeze la clasă noțiunile recent învățate care îi vor ajuta pe copii să discearnă între informațiile de încredere și cele menite să îi inducă în eroare sau să îi manipuleze, să filtreze cu atenție informațiile pe care le primesc și pe care le dau mai departe și să gândească critic. 

Educația media nu este doar despre informare și dezinformare, ci și despre protejarea valorilor democrației, despre cetățeni implicați și responsabili. Iar despre asta ne spune și unul din profesorii care tocmai a terminat de parcurs cursul de educație media:„Participarea la acest curs m-a ajutat să-mi clarific anumite aspecte referitoare la educația media. Pot afirma că, în urma parcurgerii acestui curs complex prin natura informațiilor, dar captivant prin tehnicile abordate, mă pot considera un cetățean educat media, capabil să interacționeze critic și responsabil.” 

Pentru că în ianuarie urmează să înceapă cursul 150 de profesori, dintre care 100 predau limba și literatura română, iar 50 limba engleză, am adunat câteva impresii de la profesorii care s-au familiarizat cu educația media în această toamnă. Mai jos, câteva dintre motivele pentru care recomandă cursul „Introducere în educația media pentru profesori de limba și literatura română și discipline conexe din unitățile de învățământ liceal”.  

Pentru ceea ce oferă în termeni de formare

„Este un program de formare complet și complex, care aduce bucuria (re-)descoperirii unor concepte, a unor direcții didactice, a unor strategii interpretative. Un program de formare ce nu trebuie ratat!” 

„E un curs interesant din care am învățat foarte multe, este dinamic și atractiv. Sunt încântată, a meritat timpul acordat.” 

„Să acceseze acest program absolut provocator din toate punctele de vedere! E o experiență cognitivă minunată!” 

Pentru modul în care schimbă orele de la clasă

„Acesta este un curs în care înveți să fii profesor pentru secolul XXI!” 

„Să vină cu inima deschisă, căci acest program nu este doar un simplu curs de perfecționare, ci unul care îți deschide un orizont în care predarea capătă noi valențe prin această legătură între media și aria curriculară a comunicării.” 

„Îi îndemn să profite la maximum de acest program de formare, este într-adevăr foarte util și tot ce pun în practică este receptat extrem de pozitiv de elevi.”  

Un sfat de final pentru următoarele generații de profesori care vor urma cursul:

„Este un timp investit, o provocare prin infuzare, dar care merită savurat pe îndelete. Faceți-vă timp pentru curs, bucurați-vă de întâlniri și pregătiți portofoliul din vreme.” 

Generația VII de profesori va începe cursul pe 12 ianuarie 2024. Pentru 4 săptămâni, profesorii vor participa la sesiunile online cu formatorii și vor studia pe platforma dedicată cursului. După finalizarea cursului și depunerea portofoliilor în martie, aceștia vor începe să infuzeze educație media la orele de la clasă.

Cursul „Introducere în educația media pentru profesori de limba și literatura română și discipline conexe din unitățile de învățământ liceal” este realizat de CJI, în cadrul Programului de Educație Media, cu sprijinul Bulgarian-Romanian Observatory of Digital Media și Romanian-American Foundation.

Articolul „Acesta este un curs în care înveți să fii profesor pentru secolul XXI!” apare prima dată în CJI.