Profesorul lunii februarie

Apoi pot vorbi despre modul în care mi se reașază continuu textele într-o altă perspectivă, cum se leagă ele mai firesc și mai mult de ceea ce numim lectura eferentă, despre găsirea unor soluții de a șterge praful de pe unele dintre ele și a le face ofertante pentru copii, despre cum a căpătat a infuza sensuri noi.  E provocator să cauți sau să găsești când nici nu cauți contexte/soluții noi de infuzare.

Într-o proză scurtă din 1951 (Ce se mai distrau/The fun they had), Isaac Asimov  gândise în termeni de literatură SF o realitate din care dispar cu desăvârșire cărțile tipărite (cu câțiva ani mai devreme de mai cunoscuta ,, Fahrenheit 451”) și școala în format fizic. Elevii studiază din telecărți alături de profesori individuali cărora azi în 2023 le-am zice digitali, nici măcar umanoizi, un soi de algoritmi fără chip, instruiți savant în toate domeniile și setați să livreze conținut diferențiat în funcție de nivelul de dezvoltare, cunoștințe, interese ale elevului. Școala se desfășoară online de acasă.Regăsim în romanul ,, Klara și soarele “ ( 2021) de Kazuo Ishiguro același construct aparent SF distopic, copiii studiază individual de acasă conectați la ecrane. Periodic, părinții le organizează în casele lor întâlniri pentru interacțiune.

Ceva mai recent, dincolo de spațiul literaturii, Bill Gates spunea că în viitorul nu mai îndepărtat de 5-10 ani, platformele algoritmate vor revoluționa felul în care predăm și învățăm. Vor fi capabile să ne cunoască interesele și stilurile de învățare astfel încât să livreze conținut în funcție de acestea. Mai mult, vor putea citi emoții astfel încât să sesizeze pierderea interesului, nivelul de implicare și de înțelegere. Vor putea oferi feedback imediat. Înțelegem că este anticipată o capacitate de adaptare și de repoziționare față de elev realizate în timp real; algoritmii se vor sincroniza cu elevii, cu starea și nivelul de de înțelegere, vor fi setați să se adapteze cameleonic în așa fel încât atenția, motivația elevului să fie mereu treze. Un profesor robot care nu obosește, a cărui stare de spirit nu cunoaște variabile.

De cealaltă parte a realității ficționale se află școlile în care vin (încă) elevii noștri. Și există consesns între elevi și profesori că ceea a le-a lipsit tuturor în perioada pandemică a fost întocmai comunicarea, contactul uman direct. Plecarea de acasă, drumul spre școală, micile gesturi ritualizate de la intrarea pe poartă până în sala de clasă, compun cadre ale unei realități zilnice de care este (încă) nevoie.  De acasă, de la un ecran distanță de colegi și lume, elevii nu au mai avut posibilitatea legării prieteniilor, descoperirii de sine laolaltă-cu-ceilalți. Ne rămâne să conștientizăm că școala în formatul știut de toți de atâta vreme, este o oportunitate. Trebuie prețuită, protejată și, sigur, adaptată.

Pentru noi, cei care am descoperit educația media, adaptarea este mai ușoară. Avem la îndemână instrumentele necesare. Și, în plus, am câștigat atenția elevilor. Cele mai mai importante îmi par în termeni de schimbare atenția și curiozitatea lor. Aici e marele câștig.

Nu, nu cred că AI ne amenință rolul, nu cred că ne va înlocui, dar sunt convinsă că le va da de furcă celor care nu se împrietenesc cu mediile digitale.

Care e conceptul tău preferat?

Libertatea de exprimare, mai întâi, pentru că toate încep cu ea. Și deconstrucția de mesaj care e un fel de legat la șireturi azi. Cine ar prefera să se tot împiedice în fiecare informație care ajunge la noi? Și  biasurile, as zice, pentru că nimeni nu scapă de ele.