Profesorul lunii aprilie
Elisabeta Ciulacu
Profesor de limba și literatura română, Colegiul Național „Ion Maiorescu”, Giurgiu
„Mi-am dorit mereu să fiu profesoară de română și nu regret nici după 35 de ani. Confer orelor de curs un fel de solemnitate, chiar dacă îmi place să glumesc și mă poate entuziasma un vers de Nichita Stănescu sau pronumele posesiv.”
Cum/când ai început să predai?
Am devenit profesoară în 1989, am predat doar un trimestru în comunism și apoi au urmat ani de reformă. Predau la liceul la care a fost elev tatăl meu și, mulți ani mai târziu, copiii mei. Îmi place ideea de tradiție și, în același timp, sunt curioasă să descopăr, să învăț. Locul cel mai potrivit pentru cele două dimensiuni interioare a fost școala.
Cum a schimbat media literacy felul în care predai?
Cred că orice profesor a urmat cursul de educație media va răspunde că media literacy a schimbat perspectiva. Nu e un clișeu, e o realitate. Opiniile afirmate din ce în ce mai virulent că programa de literatură română conține opere care nu mai au cum să atragă elevii de astăzi, care nu le mai transmite nimic sunt exagerate și ireverențioase. Literatura exprimă idei, emoții, sentimente general umane. Într-un tânăr îl recunoști pe Felix, altul este un Nilă. Literatura ne oferă repere și în lumea contemporană, unde există povești de dragoste, războaie, ambițioși, parveniți. Trecutul se recunoaște în prezent.
În sens invers, prin media literacy, duci prezentul în lumea cronicarilor care fac propagandă și manipulează, investighezi rolul presei în lumea lui Caragiale, discuți despre fapte și opinii în romanele lui Călinescu și despre presa de război la Camil Petrescu.
Orele de literatură nu înseamnă doar comentarii și pregătire pentru bacalaureat, ci o deschidere spre lume, spre realitatea pe care elevii trebuie să o descopere cu ochii larg deschiși. Predai „Flori de mucigai” și nu înțeleg ce înseamnă pentru ei dreptul la exprimare, discuți articolele de lege și le dai argumente pentru a o manifesta. Caracterizezi personajul feminin și nu știu ce sunt biasurile, le explici, le descoperi cu ei, ți le asumi. Discuți despre literatura SF și te întreabă despre atacuri cu drone, verifici cu ei informația și abordezi tema dezinformării.
Media literacy nu a schimbat doar modul în care încerc să predau, ci mi-a schimbat modul în care mă raportez la lume, cum asimilez informațiile despre realitatea contemporană. Este ceea ce vreau să transmit și elevilor mei.
Care e conceptul tău preferat?
Îmi place deconstrucția de mesaj, pentru că te obișnuiește să pui întrebări. Cine? Ce valori, puncte de vedere? Cum? De ce? Poți aborda astfel mesajul media, textul literar, situații de viață.
Acest material face parte din Programul de Educație Media demarat de CJI în parteneriat cu Romanian American Foundation și este susținut prin proiectul BROD – Observatorul Bulgaro-Român de Media Digitală.
Acest material reflectă numai punctele de vedere ale participanților la dialog iar partenerii menționați nu pot fi făcuți responsabili pentru nicio utilizare a informațiilor conținute aici.
