Profesoara lunii iunie
Profesor de limba și literatura română, Colegiul Național „Cantemir-Vodă”, București. A absolvit Facultatea de Litere, masteratul de Teorie a literaturii și literatură universală și comparată, obținând titlul de doctor în filologie, magna cum laudae, la Universitatea din București, cu teza „Romanul quebechez între identitate discursivă și pierderea identității”. În 2009, grație bursei postdoctorale acordate de International Council for Canadian Studies, își continuă activitatea de cercetare la Universitatea din Viena și la Universitatea din Graz, Austria. Ca profesor, a activat în învățământul preuniversitar (Colegiul Național „Mihai Viteazul”, Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu” și Colegiul Național „Cantemir-Vodă” din București) și universitar (Universitatea din București). În 2011, a ocupat funcția de redactor-șef adjunct al revistei universitare a Asociației Europei Centrale și de Est de Studii Canadiene (CEACS). În 2018, a fost invitată la European School of Brussels 4 Laeken, Belgia, pentru a organiza ateliere de literatură și creativitate la clasele cu predare în limba română. Deține marca înregistrată Școala de Cuvinte, denumire sub care a desfășurat ateliere de literatură și scriere creativă.
DELIA-MONICA GEORGESCU
Cum/când ai început să predai?
Eu am început să predau de mai multe ori, pentru că am luat de mai multe ori de la capăt viața de profesor. Drumul meu profesional nu a fost unul obișnuit, dar a fost mereu condus de pasiune, de entuziasm, de curaj și de dezideratul excelenței. Am învățat să fiu profesor la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din București, la 23 de ani, de unde am plecat, demisionând din preuniversitar, după ce mi-am terminat doctoratul. Au urmat ani de conferințe internaționale, de comunicări și lucrări publicate, de cercetare autentică, de formări și traduceri. A fost perioada în care am înregistrat marca Școala de Cuvinte, denumire sub care am desfășurat ateliere de literatură și scriere creativă cu copii de toate vârstele, pe care îi făceam să descopere universuri extrem de diferite, care mergeau de la „Divina Commedia” și „Iliada” la „Expediția Kon-tiki”, „Aventurile baronului Munchhausen” ori poveștile lui Wilhelm Hauff . Cum ar veni, literație, cum îi spunem acum. În 2013, după 6 ani de explorări, am revenit în învățământul preuniversitar. Am dat din nou examenul de titularizare și mi-am continuat drumul, călăuzită de curiozitate, de fascinație și bucuria de a învăța alături de copii.
Cum a schimbat media literacy felul în care predai?
Întotdeauna m-a caracterizat nevoia de libertate și de verticalitate, am fost fascinată de nou și mi-a plăcut la nebunie să învăț, considerând că aceasta este adevărata forță a noastră: capacitatea și dorința de a învăța. Am căutat mereu nu doar să le vorbesc copiilor despre valori, dar să le și demonstrez, să fiu un exemplu pentru ei, prin tot ceea ce fac. Prin urmare, întâlnirea cu media literacy a fost un prilej minunat pentru această aliniere valorică și a fost potrivirea perfectă. Nevoia mea de libertate de gândire, de contextualizare a literaturii, de a le putea oferi copiilor instrumente concrete pentru viață a găsit răspunsuri în cursul de educație media organizat de CJI, la care am avut șansa de a-i avea formatori pe Bianca Oanea, Monica Halaszi și pe Horia Corcheș.
În anul școlar 2024-2025, educația media a fost printre principalele mele preocupări, iar rezultatele nu au încetat să apară. Împreună cu Diana Raluca Răducanu, prietena și colega mea, profesoară de limba și literatura română la Liceul Teoretic „Jean Monnet”, am organizat un concurs de educație media destinat elevilor de gimnaziu și de liceu și am ținut prima lecție deschisă în parteneriat pe acest subiect.
Concursul Municipal Interdisciplinar de scriere creativă și strategii de decodare media INTERMEDIA 2025 a reprezentat o experiență practică de învățare, menită a consolida gândirea critică, atenția, reziliența, încrederea în propria judecată, dar și creativitatea, spiritul de echipă, îndrăzneala. Adică exact acele instrumente adaptate și concrete de care are nevoie orice tânăr într-o lume a competențelor viitorului devenite, peste noapte, competențe ale prezentului rapid, uluitor, imediat.
Lecția deschisă cu numele de „Scene din viața de azi și de mâine” a adus laolaltă 15 elevi de la Cantemir și 15 elevi de la Monnet care au format o SINGURĂ CLASĂ prin intermediul Google Meet. Este un demers pe care promitem să îl repetăm și să îl îmbunătățim. La lecția de educație media, copiii au lucrat pe documente colaborative, utilizând și generând produse media. Au fost asumate competențe generale ale disciplinei, competențe generale de educație media, dar și competențe-cheie, precum>
- competențe de alfabetizare;
- competențe digitale;
- competențe personale, sociale și de a învăța să înveți;
- competențe cetățenești.
Care e conceptul tău preferat?
Multe dintre conceptele întâlnite la curs se numără printre preferatele mele. Ador deconstrucția de mesaj, amprenta digitală, fake news. Deconstrucția de mesaj este esențială într-o lume în care abundența informațiilor face tot mai dificilă identificarea adevărului, intențiile de comunicare se ascund adesea sub strategii elaborate menite să deruteze consumatorul de media. Cred că tinerii au nevoie să își consolideze sistemul de valori, capacitatea de analiză pentru a nu fi victime ale manipulării. Este nevoie de încredere în sine, de gândire critică și de un reper solid moral.
În ceea ce privește amprenta digitală, consider că este un concept important atât în sine, avertizând tinerii cu privire la pericolele și consecințele consumului de internet, dar și la nivel metaforic. Mi-ar plăcea ca amprenta mea concretă în mintea și în sufletul celor care m-au întâlnit că însemne verticalitate, pasiune, curiozitate, curaj, prietenie și entuziasm.
Acest material face parte din Programul de Educație Media demarat de CJI în parteneriat cu Romanian American Foundation și este susținut prin proiectul „Digital literacy transformation for Romanian Youth”, proiect finanțat de Fondation Botnar, coordonat de CJI și implementat în parteneriat cu Ashoka România, E-Civis, EDUMI, Funky Citizens și Grupul PONT.
Acest material reflectă numai punctele de vedere ale participanților la dialog iar partenerii menționați nu pot fi făcuți responsabili pentru nicio utilizare a informațiilor conținute aici.
