Profesorul lunii septembrie
Elena Panait profesoară de Limba și literatura română la Liceul Teoretic „Dunărea” din Galați, doctor în Filologie
Cum/când ai început să predai?
În anul 1999, imediat ce am terminat facultatea de Filologie la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, m-am titularizat ca profesoară de limba și literatura română la Liceul Teoretic „Dunărea” și de atunci predau în această școală, care a devenit în timp a doua mea familie. În 2024, urmând cursurile de educație pentru media și media digitală oferite de Centrul de Jurnalism Independent, am avut șansa să intru într-o comunitate de oameni frumoși și devotați, care mă inspiră cu dorința lor autentică de a schimba lucrurile în bine.
Ca profesoară, sunt recunoscătoare zi de zi pentru privilegiul de a fi mereu în mijlocul unor adolescenți și tineri neliniștiți și sensibili - elevii mei. Mă străduiesc să rămân conectată la energia lor, să le înțeleg preocupările, problemele și modul de gândire, să găsesc un limbaj comun cu al lor.
Elena Panait
Cum a schimbat media literacy felul în care predai?
Conceptele de media literacy pe care le infuzez deseori în lecțiile de română mă ajută să-i conving pe elevii mei de importanța gândirii critice în viața de zi cu zi. Elevii sunt uimiți să descopere că textele literare produse cu secole în urmă pot fi filtrate prin noțiuni și concepte moderne, noi, specifice lumii actuale, și este cu adevărat interesant și provocator să discutăm despre tehnici de manipulare în nuvela „Alexandru Lăpușneanul” sau despre fapte și opinii în „Povestea lui Harap-Alb”.
Orele de educație media susținute cu sprijinul materialelor puse la dispoziție de CJI au un tonus aparte: sunt mai dinamice, mai interactive, elevii sunt interesați atât de informațiile teoretice, cât și aplicațiile practice legate de verificarea informației, deconstrucția de mesaj, tehnicile de persuasiune sau amprenta digitală. M-am bucurat să descopăr pe parcursul acestor activități de media literacy că elevii mei își doresc să învețe cum să se ferească de dezinformare și de manipulare și să devină cât mai echilibrați și responsabili în ceea ce privește consumul de media.
Astfel, predarea/infuzarea unor noțiuni de educație media a devenit cu adevărat „superputerea” mea, bagheta fermecată care mi-a deschis calea către lumea lor și cu care i-am convins că-mi pasă cu adevărat de ei.
Care este conceptul tău preferat?
Conceptul meu preferat este libertatea de exprimare – consider că este principalul pilon al demnității oricărei ființe umane. Într-o lume atât de diversă și de provocatoare cum este cea în care trăim astăzi, este esențial ca elevii să conștientizeze faptul că au dreptul să-și exprime liber convingerile, preferințele, perspectivele și opiniile personale, dar și să cunoască limitările de rigoare ale acestei libertăți și să le respecte în spațiul public. Cursul de educație pentru media mi-a oferit instrumentele potrivite pentru a-i învăța pe elevii mei să-și folosească vocea într-un mod constructiv, respectuos și responsabil, atât în mediul fizic, cât și în cel digital.
