Școala de vară dedicată formatorilor din Programul de Educație Media
Vara aceasta am petrecut o săptămână alături de cei 20 de participanți, profesori din comunitatea noastră, formatori și viitori formatori, în tabăra dedicată Programului de Educație Media.
Organizată ca un training pentru traineri, școala de vară le-a oferit ocazia atât actualilor formatori din program, cât și profesorilor care vor deveni formatori, să se pregătească pentru a susține o nouă variantă a cursului, actualizată pentru a îndeplini nevoile educației media digitală.
Împreună ne-am dedicat timpul dezbaterilor și cunoașterii aprofundate a subiectelor precum precum amprenta digitală, personalizarea conținutului și a experienței online, trendurile online, viralizarea conținutului, inteligența artificială, libertatea de exprimare în mediul online și dezinformarea.
,,Prezentările profesorilor formatori experimentați au fost o idee grozavă, pentru ca eu cred în învățarea practică. Mi-a plăcut că a fost accentuat și felul în care ne raportăm la situațiile dificile, căci e utopic să crezi ca totul va fi roz.”
,,Sesiunile de formare extrem de bine organizate, explicații clare și extra dacă a fost nevoie; disponibilitatea echipei CJI de a explica în plus sau a da exemple în afara sesiunilor de formare; discuțiile în plen despre curs în general sau pe anume aspecte. Mi-au mai plăcut colegii – toți sunt implicați și creativi, plus locația taberei.”
„Mulțumiri pentru tot, pentru că nu mă satur să învăț de la voi și pentru că ați creat o comunitate de oameni care chiar funcționează, care altfel n-ar fi existat niciodată.”
Ne-am bucurat să facem schimb de experiență, expertiză și să ne pregătim pentru noua etapă a programului nostru. Le mulțumim tuturor formatorilor care au fost alături de noi.
Școala de vară a fost realizată cu sprijinul financiar al Fondation Botnar prin proiectul „Educație media digitală pentru tinerii din România”.
Programul de Educație Media este un demers strategic, derulat de Centrul pentru Jurnalism Independent, ce are ca scop dezvoltarea gândirii critice a cetățenilor de mâine, pregătiți să recunoască informațiile false și înșelătoare. Prin formarea cadrelor didactice din meniul preuniversitar și universitar, prin ateliere pentru copii și tineri, prin dezvoltarea unor resurse de educație media în pas cu nevoile tinerilor și ale profesorilor. Programul a fost demarat în 2017, iar până acum aproape 1.000 de profesori au absolvit cursul de educație media, iar 290.000 de copii din 462 de școli din toate județele au participat la activități de educație media. Mai multe despre Programul de Educație Media pe https://educatiemedia.cji.ro/.
Cursul face parte din Programul de Educație Media al Centrului pentru Jurnalism Indepedent. Implementarea programului de formare de educație media digitală pentru profesori este realizată de către CJI, în cadrul proiectului „Educație media digitală pentru tinerii din România“, finanțat de Fondation BOTNAR, coordonat de CJI și implementat în parteneriat cu Ashoka România, E-Civis, EDUMI, Funky Citizens și Grupul PONT. Programul de formare face parte din Programul de Educație Media. Programul de formare este, de asemenea, cofinanțat prin proiectul BROD (Bulgarian-Romanian Observatory of Digital Media).
Articolul Școala de vară dedicată formatorilor din Programul de Educație Media apare prima dată în CJI.






