Profesorul lunii martie

După momentul de mândrie, a apărut panica, pentru că am înțeles, așa cum a înțeles personajul Ioanei Pârvulescu din „Prevestirea”, că, rostit de un profesor, cuvântul „face”, dă rod, așa cum dau rod semințele „și ies din ele firișoare verzi”. Și tot ca personajul Ioanei Pârvulescu am început să mă frământ și să îmi pun întrebări care se repetă la fiecare 15 septembrie, de 36 de ani încoace: „Cine sunt eu ca să am dreptul să schimb prin cuvinte lumea? Dacă fac rău cu ele, crezând că fac bine? Dacă strâmb chiar eu lumea, crezând că o îndrept?” Grea meserie! Grea povară pentru umerii mei! Teama și întrebările acestea sunt în mine de 36 de ani și îmi tropăie în creier de câte ori intru în clasa a 9-a, la început de an și 2-3 minute mă uit în tăcere la cei din fața mea, încercând să-i ghicesc din priviri. E un joc interesant. De foarte puține ori a dat greș!

Privind în urmă, văd stângăcia începutului, însă și ambiția de a fi mereu mai bună.  Cât am reușit, cât nu, numai Dumnezeu știe. Am făcut lucruri bune, am făcut și greșeli. Cine nu face? Dar ceea ce știu cu siguranță este că, pentru mine, meseria asta de profesor a rămas cea mai nobilă din lume. În cataloagele amintirii s-a strâns viața mea, măsurată cu ora, cu Eminescu și Blaga, cu Sadoveanu și Creangă, cu Arghezi și Nichita, cu Sorescu și Preda, pierzând uneori conturul timpului, care murea între strofele unei poezii sau în pagini de istorie legendară („clipă, mai stai, ești atât de frumoasă!”). Cărțile pe care le-am purtat cu mine s-au tocit de vreme, coperțile unora s-au rupt, paginile de atâtea ori citite s-au zdrențuit. Răsplata a venit aproape întotdeauna, când glasuri murmurau cu emoție „Sara pe deal buciumul sună cu jale!” sau „Eu știu c-ai să mă-nșeli chiar mâine…/ Dar fiindcă azi mi te dai toată, /Am să te iert!” sau când, după ora online, în pandemie, care se întrerupea exact la 50 de minute de Zoom,  primeai un mesaj ca acesta: 

…sau când cei cu care ieri am făcut ML, azi sunt colegii mei de catedră și și-au făcut lucrarea de licență pe tema egalității de gen și a misoginismului în romanul interbelic („ Nu știți dumneavoastră, doamnă, de ce mi-am ales tema asta? Nu știți de unde am microbul? ☺) sau își fac lucrarea de disertație pe tema  violenței împotriva femeii în romanul secolului 20. 

Acum 36 de ani aveam vârsta poemelor de dragoste și orgoliul Meșterului Manole de a zămisli minuni, chiar dacă uneori bisericile s-au mai dărâmat!

Azi am vârsta poemelor filosofice, dar dorința de a înălța mănăstiri „mult mai luminoase/ și mult mai frumoase” a rămas aceeași.

Cum a schimbat media literacy felul în care predai?

Din nefericire pentru mine, media literacy a apărut destul de târziu în viața mea, în 2018, la 30 de ani de la debutul meu în munca de profesor, când am avut șansa să fiu selectată, în urma unui interviu, ca să fac parte din a doua generație de profesori pregătiți de CJI. Din fericire, însă, am avut acest noroc! Doamne, dacă aș fi avut această posibilitate în facultate, azi lumea era mai bună, mai atentă, mai critică, mai imposibil de îmbrăcat în cămăși albe pentru a protesta împotriva celor plătiți de Soros ca să strige „Noaptea ca hoții!”. Am spus de multe ori cum m-a schimbat pe mine media literacy. Pentru că despre asta este vorba: în primul rând, să mă schimb eu. Educația media m-a schimbat pe mine ca cetățean, făcându-mă mai atentă la lumea din juru-mi, și m-a schimbat pe mine ca profesor. Școala de vară de la CJI a împărțit cei 36 de ani ai mei de pălmaș la catedră, în două: perioada de dinainte de Școala de vară și cea de după! Nicio întâlnire nu e întâmplătoare. După întâlnirea cu dragile Cristinele (Lupu și  Jamschek) și cu Ioana Avădani eu sunt un alt tip de profesor.

Pentru mine, o profesoară «de modă veche», din 1988, această întâlnire a fost momentul acela care m-a făcut să exclam: „ahaaa!”, arătântu-mi că se poate și altfel, că literatura poate fi predată și altfel, că programa școlară, atât de hulită, poate fi reinterpretată,  fiind foarte generoasă în exemple prin care le pot explica elevilor ce înseamnă să gândești cu capul tău și să nu te lași manipulat nici de o știre, dar nici de  G.Călinescu sau Mihail Sadoveanu, care nu sunt așa de „Albă-ca-Zăpada”, atunci când își conturează personajele feminine sau când e vorba de prejudecăți.

  Școala de vară de la CJI m-a învățat cum să plec de la literatura clasică și să îi ajut pe elevi să înțeleagă problemele lumii în care trăim. Învățăm și pentru bacalaureat, dar și despre drepturile noastre constituționale, despre egalitatea de gen, despre  misoginism, violență în familie, plecând de la operele literare din programă, de la literatura clasică, aia „atât de inactuală”. Păi dacă e inactuală, zic, hai să o facem actuală prin felul în care ne raportăm la ea, hai să o aducem  în viață, pentru că problemele umanității au fost aproape mereu aceleași! 

ML ne-a învățat să construim și deconstruim mesaje, să ne jucăm de-a jurnaliștii și scriem știri pornind de la aceeași realitate, modificând emițătorul sau contextul ca să observăm cum se modifică mesajul și cum se poate „spăla” creierul. 

Orele de română au devenit, astfel, nu doar ore de pregătire a bacalaureatului, pentru că media literacy mi-a dat instrumente care să mă ajute  să leg totul de viață, de ceea ce contează și de ceea ce îi interesează pe elevi. Textele literare devin incitante, declanșează dezbateri, despre noi cei de ieri, cei de azi și mai ales cei de mâine, pentru că educația media dezvoltă abilități necesare secolului 21.

Am descoperit, după Școala de vară că textele din programă aprind discuții despre toleranță, xenofobie, identitatea de gen, despre condiția femeii, despre violența domestică, discuții care ne împiedicau să auzim clopoțelul și care  uneori se terminau când profesorul care avea oră după mine ajungea în clasă și ne anunța că ora s-a încheiat de mult și că pauza a trecut. 

 Vorbim despre încălcarea drepturilor, facem procese literare, dezbateri, studii de caz sau solicitări pe 544.  Rescriem  scene din perspective diferite pentru a descoperi cât e de important emițătorul unui mesaj și de ce trebuie să știm cine spune, de ce spune, cui spune. Ne-am jucat de-a jurnaliștii și am făcut redacții patronate de „moguli” și am transformat în informație de presă diverse episoade din operele studiate. Și pentru că ML, nu mai e nicio surpriză să auzi venind dinspre un elev o întrebare de tipul: „Doamnă, când ne facem timp să vedem împreună și să discutăm  documentarul de la Recorder <30 de ani de democrație> sau <Prețul tăcerii>?”

Media literacy mi-a arătat metodele necesare pentru a-i ajuta pe elevi să navigheze nu numai în media, ci și în viață, înțelegând orice mesaj care vine spre ei, înțelegând problemele lumii în care trăiesc.

Media literacy a făcut lecțiile mele mai vii, le-a ancorat în realitate, ne-a ajutat să ne punem întrebări, să facem diferența între adevărat și fals, între informație și opinie și să trecem dincolo de titlu.

Nu în ultimul rând, participarea mea la Școala de vară și la cursurile CJI mi-a dat bucuria să cunosc colegi extraordinari, inspiraționali. (Apropo! mulțumesc tuturor celor din comunitate care postează exemple de infuzare a ML, pentru că de muuuulte ori au fost sursa mea de inspirație; n-ar fi rău să ne reluăm acest „obicei”!☺)

Azi nu-mi mai pot imagina ora de literatura română fără infuzare de educație media.

Care e conceptul tău preferat?

Conceptul meu preferat? Sunt mai multe, dar cel de care nu mă mai despart este „deconstrucția”. Nu există mesaj care vine spre noi, la clasă, literar sau nonliterar, care să scape de întrebările: 

1. Cine a creat acest mesaj?
2. Care sunt tehnicile creative folosite pentru a atrage atenția?
3. În ce mod poate fi înțeles diferit mesajul de către diferiți receptori?
4. Ce valori, stil de viață, puncte de vedere sunt reprezentate în mesaj? Dar omise?
5. De ce a fost acest mesaj transmis?

Studiul oricărui text începe cu aceste întrebări care ne ajută să ne distanțăm  critic de mesajele receptate, să ne punem întrebări (cât îl credităm pe Ștefan Gheorghidiu?, cât de obiectiv este naratorul din „Enigma Otiliei”? dar cel din „Baltagul”?, e informație sau e opinie?) și să analizăm informațiile primite, să ținem seama de context. Această poziționare ne ajută să înțelegem mai clar despre cine și de ce a creat un anume mesaj, cui îi este adresat acesta, ce tehnici au fost folosite pentru construcția mesajului, ce transmite și ce ascunde, intenționat sau neintenționat.