Profesorul lunii decembrie
Horia Corcheș Profesor de limba și literatura română în orașul Cluj-Napoca
Cum și când ai început să predai?
Am început să predau acum… destul timp cât să-mi dau seama că fiecare generație crede că a inventat ironia și emoticonul. Am început la țară, în satul Luna de Sus. La început a fost entuziasmul pur – am intrat la clasă cu multe fișe, multă energie și zero strategie pentru momentul în care un elev ridică mâna și întreabă: „Dar de ce trebuie să știm noi asta?”. Restul e istorie: am crescut odată cu elevii mei,
cu schimbările din școală și cu o mulțime de „prima dată când…”. Primul „nu am citit, dar am văzut filmul”, primul „nu am citit, dar am văzut un rezumat pe TikTok”, primul „pot să răspund cu voce de AI?”, primul „am văzut ceva reel despre cartea asta”. Predatul mi-a devenit foarte repede nu doar meserie, ci felul meu de a înțelege lumea. Învăț alături de elevii mei, generație după generație, cu toate provocările și umorul lor specific.
Sunt profesor de limba și literatura română în Cluj-Napoca (într-un colegiu cu tradiție, „George Barițiu”), scriitor și om care crede în puterea întâlnirilor bune dintre profesori și elevi. De peste două decenii mă împart între clasă, administrație, scris și proiecte de formare pentru profesori. Public în Dilema Veche o rubrică săptămânală despre viața școlii, iar când timpul îmi permite, mai scriu și literatură. Încerc să fac orele viu-relevante, nu doar corecte, și să aduc elevilor o experiență în care literatura, realitatea și gândirea critică stau la aceeași masă.
Cum v-a influențat conținutul cursului de educație media relația cu elevii?
Oho, mult. La început credeam că predau literatură. După ce am început să lucrez cu educația media, am realizat că predam, de fapt, o competență care se cheamă „a înțelege lumea și mesajele ei fără să fii păcălit”. Educația media m-a obligat să ies din „clasicisme” și să privesc textele cu aceeași atenție cu care elevii privesc videoclipurile de 20 de secunde. Am ajuns să discut cu ei nu doar ce spune un text, ci cum o spune, de ce o spune și ce câștigă cel care îl spune. Brusc, literatura a devenit și un manual de supraviețuire în epoca „breaking news-ului inutil”, a conspirațiilor cu unicorn și a pozelor care mint mai bine decât cuvintele. Într-un fel, educația media mi-a updatat predarea la versiunea 2.0: mai ancorată, mai lucidă și, culmea, mai aproape de literatură decât înainte.
Care este conceptul tău preferat?
Dacă ar fi să aleg un singur concept din educația media, atunci alegerea mea e simplă: imunitatea la manipulare – adică gândirea critică aplicată tuturor mesajelor care ajung la noi. Îmi place conceptul ăsta fiindcă e ca un vaccin intelectual: nu te protejează de expunere, dar te ajută să nu „faci boala”. Manipularea, propaganda, știrile bombastice – toate devin mai puțin periculoase când învățăm să întrebăm „cine spune?”, „de ce spune?”, „ce câștigă dacă îl cred?”.
Pentru mine, ăsta e miezul educației media: să-i ajutăm pe elevi să vadă mecanismele din spatele mesajelor, nu doar să recunoască formele lor. E un concept care are ceva detectivistic, ceva filosofic și ceva foarte practic – o combinație care îi face pe elevi să ridice sprâncene, nu din politețe, ci din curiozitate reală.
