A cincea generație de profesori și impresiile de la finalizarea cursului

66 de profesori de limba și literatura română au urmat anul acesta cursul de introducere în educație media pentru a putea infuza noțiuni de media literacy la clasă începând din toamnă. Sunt a cincea generație de cadre didactice care urmează cursul realizat de CJI. Cum îi ajută acest curs atât pe ei, cât și pe elevii lor? Aflați din terstimonialele de mai jos. 

De ce să te înscrii la curs

Pentru cunoștințele de educație media: „În urma parcurgerii cursului, mi-am dat seama, cu surprindere, că media este prezentă în majoritatea operelor literare și voi valorifica acest lucru de acum înainte. Am învățat că jurnalismul, a patra putere în stat, răspunde interesului public, dar și interesului publicului. Mă fascinează acum și sunt atentă la Biasurile cognitive (de confirmare, de autoritate, fluența euristică, atracția pentru povești, amintirile false) Am învățat să identific elementele unei reclame, să diferențiez faptele de opinii, să analizez obiectiv o știre etc.”

Pentru a-ți ajuta elevii să identifice sursele de informare: „Într-o lume în care informațiile circulă și bulversează, într-o lume în care nu avem timp, educația media poate face diferența în alegerile noastre! Construiți, alături de elevii dumneavoastră, drumul către informații sigure, iar cursul oferit de CJI este tot ce aveți nevoie!”

Pentru dezvoltarea gândirii critice: „Adoptă o mentalitate flexibilă, regândește practicile scrisului, lecturii, analizei critice!”

Pentru moduri noi în care să te uiți la textele literare și pentru resursele puse la dispoziție în cadrul cursului: „Cursul de Educație Media vă deschide perspective inedite de interpretare a textelor din programă. Este atractiv și bine conceput, are resurse didactice aplicabile imediat.”

Pentru a ieși din zona de confort: „Dacă îți plac cursurile care te scot din zona de confort, care îți oferă informații bine organizate, creative, să știi că Programul de Educație Media este un astfel de curs și merită să investești timp și energie să îl parcurgi.”

Pentru a colabora cu alți profesori pentru realizarea unor scenarii care să fie puse în practică la clasă: „Acest program mi-a oferit exemple prin intermediul ghidului, prin faptul că am lucrat pe grupe mi-a oferit posibilitatea de a schimba păreri, păreri care au dus la crearea unor scenarii pentru integrarea noțiunilor în cadrul orelor.”

Cum schimbă educația media orele de la clasă

Mai interactive: „Orele de curs vor fi mai interactive și plăcute pentru elevi.”

Mai de actualitate: „Merită! Prin acest program puteți trezi la viață multe dintre subiectele „tradiționale” pe care elevii nu le mai pot asimila ca făcând parte din lumea lor.”

Mai captivante: „Apreciez că voi reuși să captez mai ușor atenția elevilor găsind un limbaj comun cu aceștia cu privire la teme majore ale literaturii, universal-valabile, dragoste, viață, moarte, cunoaștere de sine, folosind instrumente actuale ale tinerei generații.”

Următoarea generație de profesori va fi formată în toamna acestui an. Informațiile despre înscrieri vor fi postate pe site-ul cji.ro

Cursul „Introducere în Educație Media pentru profesorii de limba și literatura română și discipline conexe” este realizat de CJI, în cadrul Programului de Educație Media, cu sprijinul Bulgarian-Romanian Observatory of Digital Media și Romanian-American Foundation. 

Articolul A cincea generație de profesori și impresiile de la finalizarea cursului apare prima dată în CJI.