BROD lansează un website cu resurse pentru combaterea dezinformării
Publicul larg va putea accesa și utiliza resurse de educație media și fact checking pe platforma brodhub.eu/ro. Acestea sunt realizate de organizațiile din hub-ul BROD (Bulgarian-Romanian Observatory of Digital Media) care vor actualiza constant platforma. Conținutul de pe site este disponibil în 3 limbi: română, bulgară și engleză.
Pe site vor fi disponibile articole care verifică știri în limbile bulgară și română, realizate de AFP (Agenția France-Presse), de Factual, un proiect implementat de Funky Citizens, precum și de BNT, televiziunea națională din Bulgaria.
De asemenea, vor fi disponibile materiale de educație media, ce vor fi realizate de Centrul pentru Jurnalism Independent și NTCentre.
Partenerii academici, Institutul GATE din cadrul Universității Saint Clement din Sofia, Școala Națională de Științe Politice din București, cu ajutorul Centrului pentru Studiul Democrației (CSD) din Sofia și al grupului de reflecție Globsec, cu sediul în Slovacia, vor documenta fenomenul dezinformării în Bulgaria și România. Lucrările lor vor fi publicate în mod regulat pe site.
Proiectul BROD, hub ce face parte din rețeaua European Digital Media Observatory (EDMO), a fost demarat în urma studiilor care arată că dezinformarea este din ce în ce mai prezentă în spațiul mediatic din România și Bulgaria , după criza pandemiei de COVID-19 și izbucnirea războiului din Ucraina.
BROD activează pe două direcții, pe de-o parte își propune să susțină și să pregătească jurnaliștii pentru a avea instrumentele de educație media necesare pentru a recunoaște și evita orice formă a dezinformării, cu ajutorul materialelor publicate pe website-ul proiectului. Pe de altă parte, în cadrul proiectului vor fi organizate evenimente axate pe educația media atât pentru tineri, cât și pentru adulți.
Articolul BROD lansează un website cu resurse pentru combaterea dezinformării apare prima dată în CJI.